Ioan Ciarnau

Cuvânt înainte la cartea Istoria Dindeştiului

Istoria Dindestiului

Când mă hotărăsc să scriu o carte consider că fac un lucru normal, firesc. Singurul aspect care mă frământă este acela de a avea inspiraţia şi documentaţia necesară. Atunci însă când încerc să scriu istoria satului meu, treaba se prezintă cu totul altfel. Mă încearcă mai întâi o emoţie pe care cu greu pot să mi-o stăpânesc. De ce? Pentru că aici este pământul în care sunt ancorat şi eu pentru totdeauna. Aici, în acest pământ, îşi dorm somnul de veci părinţii, moşii şi strămoşii mei. Iar atunci când îmi va bate ceasul, mă voi culca şi eu alături de ei şi împreună ne vom dormi somnul veşniciei, al trecerii în eternitate şi al sfârşitului tuturor suferinţelor lumeşti. Toate aceste sentimente le încearcă doar acela care are un sat al său. Vai de cel ce nu-l are, deoarece, întocmai ca o plantă dezrădăcinată purtată de furtuni, va sfârşi prin locuri necunoscute şi îşi va pierde urma.

Aşadar, dominat de asemenea sentimente şi de o puternică jenă, pe care doar eu o simt, în acest caz, pentru că îndrăznesc să tulbur somnul înaintaşilor mei, încep să răscolesc cu maximă atenţie trecutul istoric al acelora care au trăit prin aceste locuri şi au respirat aerul pe care îl respirăm noi cei de astăzi, şi pe care cu mândrie îi numesc consătenii mei. "O treabă simplă", vor zice unii. "Eh, e şi asta o treabă acolo" vor zice alţii. Eu nu aplec urechea la vorbele lor, îmi văd de treabă în continuare, perfect conştient fiind că munca pe care o fac merită săvârşită, fie şi numai pentru a marca identitatea mea şi a entităţii din care fac parte. Mai ales că dindileganii mei, unii dintre cei mai vechi locuitori din întreg vestul României (fapt demonstrat antropologic, arheologic, iar prin modesta mea contribuţie şi documentar) şi-au purtat crucea cu demnitate peste veacuri, depăşind toate greutăţile şi obstacolele ivite în calea lor. Cum aş putea face să nu le cinstesc memoria, când se ştie cu certitudine că lor le datorăm faptul că existăm noi, cei de astăzi? Cum aş putea trece pasiv pe lângă contemporanii mei, când le văd strădania zilnică de a purta mai departe stindarul istoriei noastre locale, al tradiţiilor şi obiceiurilor moştenite de la înaintaşii noştri? Cred că şi numai datorită profesiei mele, aceea de istoric, mi-ar fi penibil să mă privesc în oglindă. Nici unii, nici alţii nu trebuie să se piardă în anonimat.

Tocmai de aceea, mă voi strădui ca în cartea de faţă să imortalizez, prin slova scrisă, la nivelul cunoştinţelor mele, tot ce a avut şi are tangenţă cu ei, mai ales moştenirea care ne-a fost transmisă direct, fără nici un fel de intermediari.

Din întregul noian al moştenirii, eu îi implor pe actualii şi viitorii mei consăteni să păstreze şi să cultive, cu grijă şi cu folos, limba, cultura, credinţa străbună, obiceiurile şi tradiţiile, dar şi pământul acesta din care am fost plămădiţi şi în care ne vom întoarce cu toţii, atunci când ne va bate ceasul. Este tot ce avem noi mai scump şi mai sfânt în lumea aceasta.

Toate argumentele de mai sus mă motivează, până la determinare, să scriu această carte. Tocmai de aceea, mă străduiesc să elaborez o istorie cât mai completă a localităţii Dindeşti, cu care eu însumi merg până la asimilare. Foarte tare m-aş bucura dacă lucrarea mea ar fi citită de cât mai mulţi iubitori de istorie, îndeosebi aceia care se consideră cu adevărat fii ai satului Dindeşti.

Autorul cărţii: Ioan Ciarnău

Material alcătuit de Firicel Ciarnău
Contact

Ioan Ciarnău - profesor de istorie, arheolog, scriitor